Clasificarea preparatelor de drojdie bogate în zinc

Suplimentele de zinc au trecut prin patru etape. Prima generație de suplimente de zinc care a apărut pentru prima dată au fost sărurile anorganice precum sulfatul de zinc și clorura de zinc. Are o structură simplă, preț scăzut, iar suplimentarea moderată poate elimina simptomele cauzate de deficiența de zinc. A doua etapă implică numeroase suplimente organice de zinc, cum ar fi gluconat de zinc, glicirrizinat de zinc, citrat de zinc, lactat de zinc și așa mai departe. A treia etapă este chelarea aminoacizilor a zincului.
Zinc anorganic
Inclusiv sulfat de zinc, oxid de zinc, carbonat de zinc, sulfură de zinc etc. Reprezentantul tipic al zincului anorganic este sulfatul de zinc, care are o structură simplă și un preț scăzut. Suplimentarea moderată poate elimina simptomele cauzate de deficiența de zinc. Potrivit Farmacopeei Chineze, rata de absorbție a corpului uman este de doar 7%. Datorită reacției sale cu acidul din stomac, clorura de zinc produsă este un agent coroziv foarte toxic, rezultând reacții adverse semnificative. Reacțiile gastrointestinale frecvente includ scăderea poftei de mâncare, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree etc., care pot provoca cu ușurință otrăvire cu zinc.
Dezavantajele zincului anorganic: a. Zincul există ca ion anorganic și este greu de absorbit de corpul uman sub efecte antagoniste; b. Ușor de format substanțe insolubile cu acidul carbonic și acidul fitic în plante, afectând absorbția; c. În mediul neutru al intestinului, sărurile anorganice de zinc sunt predispuse la hidroliză; d. Are un efect stimulator asupra tractului gastrointestinal și poate provoca diaree.
Sinteza organică a zincului
Inclusiv gluconat de zinc, oxalat de zinc, citrat de zinc, lactat de zinc, glicirrizinat de zinc etc., este cel mai timpuriu tip de zinc organic dezvoltat. În comparație cu zincul anorganic, caracteristica sa cea mai semnificativă este că efectul său de stimulare asupra tractului gastrointestinal este redus semnificativ, iar absorbția orală și rata de utilizare sunt îmbunătățite în comparație cu zincul nepolar.
Acidul glicirizic de zinc din zincul organic este un produs al combinației de acid glicirizic extras din lemn dulce de plante și zinc. Eliberează acid glicirizic și ioni de zinc în organism și este utilizat ca medicament oral anti ulcer. Cu toate acestea, datorită costului său ridicat, aplicarea sa largă este limitată. Gluconatul de zinc are un conținut ridicat și o bună absorbție, dar este iritant pentru tractul gastro-intestinal. Administrarea orală poate provoca greață ușoară, vărsături, constipație și un anumit grad de iritare a mucoasei gastrice. Nu există o diferență semnificativă în concentrația maximă de medicament și biodisponibilitatea între sulfatul de zinc și gluconat de zinc [1] consumate de populație, dar gluconat de zinc se absoarbe mai repede, menține o durată mai lungă și are concentrația maximă maximă de medicament și biodisponibilitate mai mare în comparație cu sulfatul de zinc. 2.5-3.{0 kg de iepuri sănătoși au fost administrați oral cu 20 mg/kg de sulfat de zinc și gluconat de zinc, acesta din urmă având o biodisponibilitate echivalentă cu de patru ori mai mare decât a sulfatului de zinc [2]. Lactatul de zinc este o sare de acid organic care a fost utilizată pe cale orală pentru a trata epilepsia. Are o rată mare de absorbție și nu este afectată de acidul fitic și sărurile fitate. Conform rapoartelor [3], biodisponibilitatea lactatului de zinc la șobolanii experimentali este de aproximativ 1,3-1,5 ori mai mare decât a gluconatului de zinc. Sun Guoping a studiat farmacocinetica comprimatelor orale de gluconat de zinc la pacienții cu cancer și a constatat că are caracteristicile unei absorbții rapide, concentrații de vârf ridicate și eliminare rapidă [4].
Deși acest tip de produs a îmbunătățit dezavantajele sărurilor de zinc din prima generație, are totuși un efect antagonic și o rată de absorbție scăzută. Potrivit Dicționarului Chinezesc de Materia Medica, consumul de zinc organic „adesea are ca rezultat simptome de iritație gastrointestinală, cum ar fi disconfort la stomac, greață și vărsături”, iar „utilizarea continuă poate provoca reacții adverse, cum ar fi excreția de potasiu și sodiu, edem ușor”. Există, de asemenea, rapoarte din literatură că biodisponibilitatea sa este relativ scăzută, doar aproximativ 14%. Oamenii efectuează cercetări suplimentare și îmbunătățesc biodisponibilitatea, efectele secundare toxice, absorbția și mecanismele metabolice.
Formă complexă de aminoacizi
Complexele de aminoacizi au fost dezvoltate pentru prima dată de laboratorul biologic american „Aibiwang”. La începutul anilor 1980, a fost vândut în China, iar acum a fost produs în China. În primul rând, fierul proteic a fost sintetizat din proteine ​​vegetale animale și elemente de fier, iar după obținerea unor rezultate bune, a fost promovat și dezvoltat pentru a forma complexe de aminoacizi de zinc. Acest complex este format din combinația de aminoacizi și elemente metalice precum zincul în anumite condiții de proces.
Zincul aminoacid are diferențe fundamentale în chimie și biochimie în comparație cu zincul anorganic. Elementele metalice din sărurile anorganice, precum sulfatul de zinc, intră în intestin în stare ionică și reacţionează cu alte elemente datorită pH-ului și factorilor de mediu, devenind substanțe insolubile greu de digerat și absorbit. Aminoacidul zinc este format de gruparea carboxil din aminoacizi și elemente de zinc pentru a forma săruri. În același timp, atomul de azot de pe grupa amino din aminoacizi are o pereche de electroni neîmpărțită, care poate forma un complex inel cu șase membri stabil din punct de vedere structural cu zinc prin legături de coordonare, având astfel o bună stabilitate chimică. În plus, aminoacidul zinc este ușor absorbit și utilizat de corpul uman datorită încărcării sale intramoleculare neutre, solubilității bune în mediul pH al corpului și eliberării ușoare a ionilor metalici. Stabilitatea chimică a acestui complex este moderată, iar aminoacizii au un efect protector asupra ionilor metalici, care pot împiedica zincul să devină compuși insolubili în intestin sau să fie adsorbit pe coloizi insolubili care împiedică absorbția elementelor, facilitând astfel absorbția de către organism. Zincul anorganic necesită molecule purtător pentru a încapsula ionii metalici și a forma un complex organic solubil în lipide în afara membranei celulare, pentru a permite ionilor să treacă prin membrana celulară. Dimpotrivă, după intrarea în organism, complexele de aminoacizi de zinc pot transporta direct zincul către anumite țesuturi și sisteme enzimatice în funcție de diferitele proporții și cantități de anumiți aminoacizi solicitate de diferite țesuturi și sisteme enzimatice. Zincul este eliberat prin acțiunea enzimelor și a țesuturilor pentru a satisface nevoile organismului. Acest lucru elimină necesitatea stării de creștere necesare zincului anorganic, îmbunătățind astfel eficiența de utilizare a complexului.
În rezumat, absorbția și metabolismul complexelor de aminoacizi de zinc în organism sunt diferite de zincul anorganic, iar anumite complexe de aminoacizi de zinc pot stimula anumite procese biologice. Studiul privind administrarea orală a lizinei de zinc și a sulfatului de zinc la câini a constatat că biodisponibilitatea lizinei de zinc a fost semnificativ mai mare decât cea a sulfatului de zinc [5].
Deși zincul aminoacid are o stabilitate chimică bună, o solubilitate bună în mediul pH al corpului și este ușor absorbit și utilizat de corpul uman, studiile experimentale pe animale au descoperit că [6]: atunci când conținutul de calciu, acid fitic și celuloza este scăzută, rata de utilizare a zincului complex de aminoacizi nu este mai bună decât cea a zincului anorganic. Când conținutul de antagonist de zinc din dietă este mare, complexul de aminoacizi zinc împiedică zincul să devină compuși insolubili în tractul gastrointestinal sau să fie absorbit direct de coloizii dizolvați care împiedică absorbția, făcându-l astfel extrem de eficient din punct de vedere biologic. Adică, biodisponibilitatea sa nu face decât să îmbunătățească unii dintre factorii de influență ai zincului anorganic, fără a crește cu adevărat rata de absorbție umană.